în lanțul care mușcă din asfalt toată sinceritatea mea de vineri
și sfârșitul aristotelic al ultimului colecționar de oameni mă îndeamnă să îți fiu
jumătatea incorectă a respirației pe care te bazezi când mă iubești în spatele dinților
de unde nu se mai aude ecoul anilor scurși din piele ca niște apocalipse
și nașterile descompuse până la ultimul comentariu
oasele de șarpe atârnând într-un șanț ferm pe care doresc să îl scutur
mai mult astăzi decât mâine
când toate femeile se deschid în sensul invers acelor de ceasornic
și pământul are zece mii de uși contrare
aici este locul unde îmi aud cel mai clar găurile de glonț și gândurile trase în piept
ca o poftă subită pentru drumuri închise în pumnul drept
ca un tăiș ascuns în venele acestui prezent peste tot
aici
doar aici respir eu minutele cele mai de preț dintr-o culoare vinovată
pentru că aici nu a existat de fapt niciodată
cum nu am existat nici eu
nici crucea din sârmă ghimpată în care ne atârnă epuizat
tot sângele
aici este doar un cuvânt livid peste care au călcat umbre întregi de păsări
și înjurături sinistre despre dumnezeul meu de sex feminin
pentru că locul meu preferat
are gustul deflorat al unei blonde probabile